"G"-ul vine de la Gold Mecanica şi înseamnă de fapt contacte aurite (şi deci mai rezistente la oxidare).
Nu mai ştiu exact cum am ajuns să îmi cumpăr aparatul ăsta... probabil vroiam ceva mic şi cât mai stealth pe post de street shooter, un aparat pe care să-l pot lua oriunde şi atât (fără genţi, şpe obiective sau alte accesorii). Aparatul numai mic nu e, dar în ciuda dimensiunii (cam cât un Pentax MX) nu bate la ochi şi nu atrage atenţia. N-are look-ul ăla de professional paparazzi probabil. Un lucru e sigur totuşi, emblema aia cu atomii, chiar dacă ulterior am văzut-o şi pe alte aparate, m-a fascinat. Reprezenta state-of-the-art '70s electronics şi, spre deosebire de multe dintre clopoţelele actuale (prezente pe diverse aparate), chiar funcţiona şi chiar era ceva demn de invidiat. Nu doar că aparatul putea/poate să expună la orice viteză între 30 de secunde şi a 500-a parte dintr-o secundă (adică şi 1/48,5s dacă e nevoie), dar aceste expuneri sunt corecte de fiecare dată, ţinând cont, bineînţeles, de tipul exponometrului din aparat (la fel cum nu poţi acuza un atlet care nu joacă bine fotbal că nu e un sportiv bun). Mai mult, sunetul declanşatorului poate fi mascat chiar şi de foşnetul unei pungi, iar acest lucru face diferenţa de multe ori.
În mod sigur nu e un aparat de studio, nu e plurivalent sau multipotent, dar în clasa lui e printre premianţi.
[ Detalii de tot soiul puteţi găsi pe Yashica-Guy, Photoethnography, Ken Rockwell, Matt Denton etc. ]
Yashica Electro 35 GTN | Yashinon 45/1.7 | Fujifilm Superia 400
Yashica Electro 35 GTN | Yashinon 45/1.7 | Fujifilm Superia 400
