Baryta Frames

Relocation

2010-12-01T17:58:00.000+02:00

[ baryta frames s-a mutat pe posterous ]

Good Films Gone Bad I

2010-03-14T18:11:00.001+02:00

Pasiune şi plăcere pentru unii, fotografia e doar o afacere pentru alţii. Şi ca orice afacere, cel mai important e ca ea să fie profitabilă. Probabil lucruri precum tradiţia nu ţin de foame şi prin urmare nu prea au şanse în faţa criteriului numărul 1: $$. Asta e motivul văzut de neavizatul din mine pentru care tot mai multe tipuri de filme sunt scoase din producţie. Sau poate doar mi-e mie greu să accept nu e vremea pentru poor sellers... Vorba 'ceea: no country for old men.

După dispariţia din peisaj a celor de la AGFA acum câţiva ani, vremurile neprielnice filmului (oricum tot mai ameninţat şi hărţuit de digital) încep să se facă simţite. Producătorul ceh Foma a scos din producţie Fomapan 200, datorită unui furnizor de materiale care a intrat în faliment (din câte am înţeles). Pentru mulţi a fost cel mai frumos film de la Foma...

Rolleicord III | Fomapan 200 | Rodinal 1+50

The Little Pentax that Could

2010-03-13T20:35:00.005+02:00

Pentax ME Super. A apărut în 1979, ca o îmbunătăţire a deja celebrului ME, iar îmbunătăţirea consta în prezenţa unui mod manual de expunere. Din punctul meu de vedere e o jucărie mică şi foarte capabilă. La capitolul ergonomie m-a impresionat de prima dată prin modul mai ciudat (pentru un aparat de genul lui) de a schimba timpii de expunere, cu ajutorul a două butoane. Un fel de cutie de viteze secvenţială, cu ajutorul căreia nu mai e nevoie să iei aparatul de la ochi pentru a modifica timpul de expunere (lucru care poate face diferenţa uneori). În rest e un aparat destul de feminin (mai rotunjit decât MX-ul şi mai „moale” la atingere parcă), cu un sunet al declanşatorului de-a dreptul apetisant. Aproape la fel de apetisant ca cel al Olympus-ului OM-1. :)

Tehnicalităţi aici.

Exemplarele de mai jos au fost „recuperate” de pe net, nefuncţionale. Cu puţin curaj, multă răbdare şi o tonă de ajutor din partea „nebunului” am reuşit să le pun pe picioare. Au fost testate şi „reîmbrăcate”, iar acum îşi caută un nou stăpân. :)

(Pânză de doc maro)

De vânzare (body only): 200 RON.

(Piele albă)

De vânzare (body only): 200 RON.

Gold Mecanica

2009-10-29T11:48:00.005+02:00

"G"-ul vine de la Gold Mecanica şi înseamnă de fapt contacte aurite (şi deci mai rezistente la oxidare).

Nu mai ştiu exact cum am ajuns să îmi cumpăr aparatul ăsta... probabil vroiam ceva mic şi cât mai stealth pe post de street shooter, un aparat pe care să-l pot lua oriunde şi atât (fără genţi, şpe obiective sau alte accesorii). Aparatul numai mic nu e, dar în ciuda dimensiunii (cam cât un Pentax MX) nu bate la ochi şi nu atrage atenţia. N-are look-ul ăla de professional paparazzi probabil. Un lucru e sigur totuşi, emblema aia cu atomii, chiar dacă ulterior am văzut-o şi pe alte aparate, m-a fascinat. Reprezenta state-of-the-art '70s electronics şi, spre deosebire de multe dintre clopoţelele actuale (prezente pe diverse aparate), chiar funcţiona şi chiar era ceva demn de invidiat. Nu doar că aparatul putea/poate să expună la orice viteză între 30 de secunde şi a 500-a parte dintr-o secundă (adică şi 1/48,5s dacă e nevoie), dar aceste expuneri sunt corecte de fiecare dată, ţinând cont, bineînţeles, de tipul exponometrului din aparat (la fel cum nu poţi acuza un atlet care nu joacă bine fotbal că nu e un sportiv bun). Mai mult, sunetul declanşatorului poate fi mascat chiar şi de foşnetul unei pungi, iar acest lucru face diferenţa de multe ori.

În mod sigur nu e un aparat de studio, nu e plurivalent sau multipotent, dar în clasa lui e printre premianţi.

[ Detalii de tot soiul puteţi găsi pe Yashica-Guy, Photoethnography, Ken Rockwell, Matt Denton etc. ]

Yashica Electro 35 GTN | Yashinon 45/1.7 | Fujifilm Superia 400

Unto London | Athol Rheeder

2009-03-08T23:27:00.025+02:00

listen to Am Ketanes Swing - Minor Swing (Django Reinhardt)

Primul lucru care m-a atras la colecţia de fotografii a lui Athol Rheeder a fost imaginea de pe învelitoarea albumului şi care, din păcate, nu se regăseşte şi în interiorul său (sunt două cu acelaşi personaj, dar nu aceasta). Fotografia înfăţişează o domnişoară elegantă, cu o pălărie în stil interbelic, ce cântă la pian lângă gardul de pe malul Tamisei, cu Big Ben-ul pierdut undeva în depărtare, sub ceaţa londoneză. Atmosfera parcă ireală pentru agitaţia cotidiană a marilor oraşe şi senzaţia de calm şi moale m-au prins din primul moment. Genul de imagine care te face să-ţi spui instantaneu „vreau şi eu acolo”.

Albumul prezintă o monografie atât a artiştilor stradali, de la muzicanţi la mimi, cât şi a expresiilor de uimire şi încântare a publicului.

Personal, boemia imaginilor îmi aduce aminte de Street Delivery-ul autohton sau, în mai mică măsură, de atmosfera Sighişoarei sau Sibiului istoric. O atmosferă ce parcă apasă butonul de pauză a tumultului de zi cu zi în timp ce te imersează într-o lume aproape de vis şi totuşi cât se poate de reală.

Puteți cumpăra acest album de la BookDepository. Transportul este gratuit (și) pentru România.